Homeopatia: Cum scapi copilul de viroze dese?

Copilul mic poate suferi de viroze dese. Trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers, de la cel cald la cel rece, aduce odată cu ea și astfel de episoade de îmbolnăvire, pe care părinții uneori aproape că nu le mai pot gestiona.

virozeRăcelile dese ale copilului sunt de fapt infecții acute ale tractului respirator superior și sunt destul de frecvente mai ales atunci când copilul este integrat în colectivitate, răceala fiind transmisă mult mai ușor de la un copil la celălalt. Acest schimb de agenți infecțioși îi afectează pe cei mici și astfel ajung să facă faringite, rinofaringite, amigdalite, otite sau laringite. Odată cu creșterea, imunitatea unui copil se dezvoltă și astfel poate face față mult mai ușor unor astfel de răceli.

Pentru a nu se ajunge aici, poți preveni astfel de probleme. Se spune adesea că mai bine previi decât să tratezi, astfel că părinții au o serie întreagă de elemente la dispoziție pentru a-și proteja mult mai bine copiii. De exemplu, dacă vei ajunge la homeopat din timp vei vedea că medicamentele clasice rămân doar o simplă amintire. Mult mai benefice pentru copii pentru întărirea imunității sunt echinaceea, tinctura de propolis, dar și anumite macerate glicerinice, precum ribes nigrum sau rosa canina. La fel de eficientă este și vitamina C, fiind un supliment cu care părinții în copilărie au fost familiarizați. O porție de limonadă, alături de multă mișcare s-ar putea să îi ajute pe copii să fie mult mai puternici în fața bolii. Pe măsură ce vom apela la medicamentele homeopate, copii vor fi ținuți mai departe de astfel de îmbolnăviri repetate, se vor dezvolta mult mai bine și atunci când răcesc, simptomatologia este mult mai ușor resimțită.

Cum tratăm o îmbolnăvire?

Niciun copil nu trebuie ținut într-un glob de cristal. Adesea, cei mici se îmbolnăvesc, însă o viroză ușoară, atunci când se instalează la un organism puternic din punct de vedere imunitar, va trece mult mai ușor, în numai câteva zile, fără să fie nevoie de administrarea unor tratamente puternice, precum antibioticele. De cele mai multe ori vorbim despre infecții virale, astfel că nu pot fi tratate cu ajutorul antibioticelor. Mult mai ușor pentru a atenua simptomatologia este să îi oferim copilului ceaiuri calde, îndulcite cu miere și lămâie, să îi administrăm propolis și chiar să apelăm la vechile trucuri ale părinților noștri – sare grunjoasă administrată la gât și piept, băi calde la picioare seara, inhalații cu ulei de pin sau brad.

Echinaceea este un remediu homeopatic util în tratarea virozelor sau răcelilor ușoare și benefic pentru întărirea imunității.

Medicamentele homeopate sunt sau nu sigure pentru vindecare?

Da, aceste medicamente sunt administrate de medici homeopați și sunt supuse unor teste similare medicamentelor obișnuite. Acestea sunt standardizate și au rezultate promițătoare, atât în rândul adulților, cât și în cel al copiilor. De aceea, nu ezitați atunci când copilul este bolnav să vizitați un medic homeopat pentru administrarea unui tratament care să grăbească vindecarea și care, în egală măsură, să protejeze copilul de anumite efecte adverse nedorite.

Și atunci când starea copilului este mai grea, poți administra medicamente alopate în paralel cu medicația homeopatică, aceasta din urmă având rolul de a grăbi vindecarea și de a elimina toxinele prezente în organism în timpul bolii. În plus, prin medicația homeopatică, efectele nocive ale tratamentului alopat vor fi diminuate, starea copilului fiind una bună.

Pentru a avea eficiență, medicamentele homeopate se vor administra la un anumit interval după sau înainte de masă și niciodată în timpul mesei.

Tipuri de medicamente homeopatice benefice pentru viroze

Influenzinum este un medicament homeopatic benefic pentru accelerarea vindecării în caz de răceală sau gripă. Se poate administra și preventiv, în doze mai mici, iar atunci când copilul trece printr-un episod de boală dozele se vor administra conform recomandărilor medicului homeopat.

Aconitum este un tratament potrivit atunci când copilul face febră, instalată după expunerea la vânt sau la anumiți agenți infecțioși. Reduce febra și stările intense de rău.

Ferrum Phosphoricum este recomandat în caz de febră moderată și atunci când copilul se află la începutul unui episod de răceală sau gripă. Poate fi administrat și atunci când copilul se vaită de durere de cap.

Gelsemium este un alt tratament homeopat pentru viroze. Tratează tusea, nasul înfundat, durerile în gât, dureri musculare, stare de oboseală. Este un medicament mai puternic, grăbind vindecarea.

Administrarea acestor medicamente se face doar cu recomandarea medicului specialist homeopat, în dozele recomandate de acesta.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/adorable-baby-child-cute-356192/

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.