Alimentație sănătoasă – 10 sfaturi de care să ții cont

Principiile unei vieți sănătoase încep să ne preocupe din ce în ce mai mult. Stilul de viață sănătos înseamnă găsirea unui echilibru între alimentație și multă mișcare. În acest fel, reușim să ținem cât mai departe de noi efectele nocive ale obezității și sedentarismului.

alimentatieNutriția înseamnă grija față de ceea ce mănânci, dar și față de sănătate. De aceea, pentru a fi mereu în formă, sănătos și fără kilograme în plus, ar trebui să ai în vedere câteva reguli clare, pe care să încerci să le respecți.

  1. Orele de masă trebuiesc respectate în alimentație. Renunță la stilul haotic și încearcă să mănânci întotdeauna la aceeași oră. Ai nevoie de 3 mese principale și 2 gustări, așa că ai în vedere ora la care te trezești și fixează-ți micul dejun în așa fel încât să nu treacă mai mult de 30 de minute de la trezire. Organismul are nevoie de un program, de o ritmicitate care să îi permită să digere alimentele și să le transforme în substanțe necesare pentru sănătate. De asemenea, dacă mănânci rar, fără să ții cont de ora mesei, atunci organismul va începe să păstreze ceea ce primește, transformând totul în depozite de grăsime, intrând în panică. Cu alte cuvinte, dacă mănânci o dată pe zi nu înseamnă că vei ajunge mai slab, ci nu vei face altceva decât să încetinești procesele metabolice și să te îngrași.
  2. Nu mânca mult înainte de culcare – ar fi bine ca ultima masă a zilei să fie fixată în jurul orei 19.00 și nu mai târziu. Dacă vei mânca mult înainte de culcare vei avea un somn neliniștit întreaga noapte, vei acumula kilograme în plus și nu vei avea aproape deloc energie în ziua următoare. Nutriționiștii recomandă să nu mai consumăm nimic cu minim 3 ore mai înainte de culcare pentru a ne fi bine.
  3. Renunță la prăjeli! Acestea sunt cât se poate de nocive pentru sănătate. Mai mult ca sigur nu vrei să te îngrași și ca atare ar fi bine să înlocuiești acest mod de preparare al alimentelor cu unul mult mai sănătos. Prepară orice mănânci la cuptor sau prin fierbere ori la grătar și mai mult ca sigur te vei simți mai bine. De exemplu, carnea la cuptor va fi la fel de gustoasă ca și cea prăjită, la fel și chifteluțele preparate la cuptor. Ai grijă la alimentație și vei fi mult mai sănătos.
  4. Ai grijă cum combini alimentele! Modul în care vei asocia alimentele este cât se poate de important. De exemplu, nu asocia niciodată carnea cu alimente care conțin amidon, precum cartoful. De asemenea, fructele trebuiesc consumate în prima parte a zilei pentru că fermentează și nu se vor asocia cu alte feluri de mâncare. Dacă vrei să te bucuri de multe proteine la masă ai putea să încerci și alte variante în afară de carne. Le poți găsi în nuci, semințe, fasole, humus.
  5.  Renunță la zahăr! Zahărul nu este deloc sănătos. Cu cât vei introduce mai mult zahăr în alimentație cu atât există pericolul de a te îngrășa sau de a te îmbolnăvi. Înlocuiește zahărul cu multe fructe dulci și atunci când dorești să prepari o prăjitură adaugă miere, fiind mult mai sănătoasă.
  6. Alimente mai puțin sărate! Iată o altă regulă importantă pentru o alimentație sănătoasă. Dacă vei consuma alimente mult prea sărate vei reține multă apă și nu te vei simți deloc confortabil. De aceea, evită pe cât poți sarea din alimentație. Trebuie să faci același lucru și la semipreparatele din comerț. Majoritatea mezelurilor sau brânzeturilor conțin multă sare, așa că ar fi bine să citești cu multă atenție eticheta produselor.
  7. Ai în vedere micul dejun! Acest obicei este unul cât se poate de sănătos. Micul dejun, deși nu este o masă copioasă precum cea de prânz, este cea mai importată dintr-o zi. Organismul are nevoie de multă energie pe parcursul unei zile, așa că ar fi cât se poate de bine să îi oferi această masă a zilei, bogată în fructe și legume proaspete sau alte alimente sănătoase. Se recomandă ca micul dejun să fie luat în primele 30 de minute după trezire.
  8. Înlocuiește sucurile carbogazoase cu sucuri naturale sau ceaiuri! Iată o alternativă sănătoasă la sucurile carbogazoase, existente în comerț. Acestea sunt foarte dulci și conțin numeroase substanțe deloc prietenoase cu organismul. Un pahar de suc natural, preparat în casă, din fructe proaspete este mult mai bogat în vitamine și minerale, într-un cuvânt mult mai sănătos decât paharul de suc obișnuit. O altă modalitate de a înlocui sucurile carbogazoase este ceaiul. Consumă mult ceai zilnic, neîndulcit și vei vedea cât de mult te vor ajuta plantele.
  9.  Fibrele, necesare în alimentație! Fibrele sunt necesare pentru orice persoană, contribuind la îmbunătățirea digestiei. Introdu-le în alimentația ta zilnic nu numai atunci când vrei să slăbești, ci și atunci când vrei să scapi de balonare, flatulență sau de senzația de foame. Fibrele pot fi găsite în cerealele integrale, dar și în semințe, fasole, mazăre, broccoli, avocado, linte, zmeură.
  10. Renunță la excese! Iată un secret pentru o alimentație sănătoasă. Corpul tău are nevoie de multă atenție și atunci când vei învăța să îi oferi strict ce are nevoie vei vedea că vei fi mult mai sănătos. Excesele nu fac bine nimănui, așa că ar fi indicat să le eviți și să respecți cu strictețe doar ceea ce îți face bine.

Cheia unei alimentații sănătoase este ușor de descifrat de oricine este preocupat de sănătate și ne va ține departe de cabinetul medicului specialist.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/legume-morcov-alimente-s%C4%83n%C4%83toase-1085063/

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.